Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat opt conferințe regionale privind stadiul implementării Strategiei naționale de dezvoltare durabilă 2030. Ultima din această serie a avut loc marți, 07.02.2023, în București, unde au participat conducători de instituții și reprezentanți care activează în mediul de afaceri, societatea civilă, universități și institute de cercetare, organizații de tineret din regiunea București-Ilfov.
„Am ajuns astăzi la finalul unui șir de conferințe extrem de utile în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României. Am avut ocazia să aducem împreună aproape 900 de oameni a căror activitate, indiferent că se desfășoară în administrația publică, mediul de business sau sectorul non-profit, este în strânsă legătură cu dezvoltarea durabilă. Oamenii au arătat interes pentru temele pe care le-am propus în discuție și am încrederea că se vor implica și mai mult în implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030. Instrumentele și resursele pe care le punem la dispoziție prin activitatea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă sunt acum mai bine cunoscute de factorii interesați, iar programele de viitor precum formarea a 2000 de experți în dezvoltare durabilă creează deja așteptări pozitive la nivelul populației.”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
În deschiderea evenimentului au mai luat cuvântul domnul Toni Greblă, prefect la Instituția Prefectului București, care a subliniat nevoia implementării documentelor strategice precum Strategia de dezvoltare durabilă și a făcut trimitere la necesitatea consolidării clădirilor cu risc seismic. Doamna Simona Neculae, prefect în cadrul Instituției Prefectului Județul Ilfov, și domnul Andrei Mihai, administrator public în cadrul Consiliului Județean Ilfov, au vorbit despre proiectele de investiții prin care Județul Ilfov își propune să contribuie la implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Mesajul Primăriei București a fost transmis directorul Direcției Investiții, domnul Cătălin Aflat, care a scos în evidență eforturile administrative pentru rezolvarea a două dintre principalele provocări cu care se confruntă Capitala: termoficare și transportul public.
Participanții din cadrul tuturor celor 8 dezbateri regionale au aflat de la experți guvernamentali și ai Institutului Național de Statistică principalele instrumente care facilitează implementarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă. Printre acestea se numără Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei, Setul național de indicatori de dezvoltare durabilă, formarea profesională a experților în dezvoltare durabilă (demers unic la nivel european), care urmează să fie extinsă prin cursuri pentru 2000 de experți până în 2026, Codul Român al Sustenabilității (instrument de raportare al impactului companiilor asupra comunității, http://www.codsustenabilitate.gov.ro) și agregatorul de indicatori naționali și europeni de dezvoltare durabilă (agregator.românia-durabilă.gov.ro). De asemenea, participanții au avut ocazia să afle mai multe și despre segmentul de „finanțări verzi” de la reprezentantul unei bănci comerciale.
Dezbaterea regională face parte dintr-un șir de opt astfel de evenimente desfășurate în cadrul proiectului „România durabilă – dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” cod SIPOCA 613 MySMIS 127545, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2014-2020.