Fonduri europene consistente au fost atrase și folosite cu succes în proiectul „România Durabilă”

În 8 decembrie 2023 a avut loc Conferința de închidere a proiectului „România Durabilă – Dezvoltarea cadruluistrategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Proiectul a fost implementat în ultimii 4 ani de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatul General al Guvernului, alături de partenerii Institutul Național de Statistică și Asociația Regională pentru Dezvoltarea Antreprenorialului Oltenia.

„Când am pornit acest proiect aveam o Strategie națională de dezvoltare durabilă și multe planuri ambițioase. Am reușit în perioada de implementare să ne atingem toate obiectivele cu care am pornit la drum. România este privită astăzi ca un furnizor de expertiză în ceea ce privește Agenda ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă. Rezultatele proiectului au fost apreciate la cel mai înalt nivel, atât prin distincția care ne-a fost acordată de către Națiunile Unite pentru inovare în sistemul public, cât și în alte foruri internaționale de renume precum Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică sau Banca Mondială. Trebuie să fim conștienți că închidem un capitol, însă drumul continuă și mai avem mult de lucru pentru implementarea cu succes a celor 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă. Important este că acum avem un cadru instituțional funcțional, un set național de indicatori și alte instrumente importante precum experții în dezvoltare durabilă și Codul Român al Sustenabilității.”, a declarat László Borbély.

În sesiunea de deschidere, domnul Adrian Câciu, ministru al Proiectelor și Investițiilor Europene,  a transmis un mesaj despre importanța proiectului pentru adaptarea României la țintele ambițioase europene în domeniul dezvoltării durabile și a subliniat progresele realizate prin implementarea activităților acestui proiect. În ceea ce privește sustenabilitatea rezultatelor proiectului, președintele INS, domnul Tudorel Andrei, a scos în evidență necesitatea continuării parteneriatului astfel încât deciziile de politici publice să fie luate pe date statistice actualizate, relevante și de calitate.

Conferința a beneficiat și de contribuția a trei experți străini, din cadrul Comisiei Europene, Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă al Germaniei și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Fiecare a scos în evidență că România a făcut progrese importante pentru implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Rezultatele proiectului

  • Plan de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030;
  • Plan de comunicare pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, realizat prin acțiuni de informare și conștientizare cum ar fi difuzarea de spoturi pe TV, campanii de bannere online, dezvoltarea de conținut și creșterea prezenței pe rețelele sociale, newslettere, numeroase evenimente de promovare și ateliere, inclusiv realizarea unui pavilion expozițional, folosit în 3 ediții ale Săptămânii Europene a Dezvoltării Durabile.
  • Mecanism de monitorizare a implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 și bază de date statistice coerentă. Ceea ce înseamnă un set nou de indicatori naționali de dezvoltare durabilă (99 principali) care sunt disponibili pe Agregatorul România durabilă (agregator.dezvoltare-durabilă.go.ro), o bază de date online ce integrează date statistice specifice dezvoltării durabile, de la nivel național și European, atât obiective, cât și subiective . De asemenea, au fost culese date de percepție prin 50 de barometre de opinie publică
  • Cadru instituțional adecvat pentru implementarea și monitorizarea SNDDR 2030 prin înființarea de nuclee de dezvoltare durabilă în cadrul autorităților publice centrale și locale, formarea profesională în domeniul dezvoltării durabile a personalului din cadrul acestora, și dezvoltarea capacității instituționale a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României. Astfel, a fost introdusă profesia de expert în dezvoltare durabilă prin stabilirea standardului ocupațional demers unic la nivel European și formarea profesională în domeniul dezvoltării durabile a 150 de persoane din administrația publică centrală
  • Act normativ pentru standardizarea procedurilor de interacțiune administrativă în scopul generării și utilizării datelor de dezvoltare durabilă în cadrul autorităților publice centrale și locale, cu responsabilități în implementarea SNDD 2030.
  • Un alt rezultat important al proiectului este Codul Român al Sustenabilității – instrument pentru o raportare transparentă a datelor nefinanciare de către  companii

Informații despre proiect

Scopul proiectului a fost implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030) prin asigurarea cadrului adecvat de implementare, creșterea capacității instituționale a autorităților centrale, eficientizarea comunicării și colaborării interinstituționale, asigurarea consistenței implementării prin monitorizarea progresului și prezentarea tendințelor de dezvoltare ale României, permițând decizii publice bazate pe dovezi în manieră proiectivă, anticipând evoluții și riscuri sistematice. În acest sens obiectivele specifice ale proiectului au fost

  • Operaționalizarea cadrului strategic existent în domeniul dezvoltării durabile prin elaborarea planului de acțiune pentru implementarea SNDDR 2030, de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă;
  • Realizarea unui mecanism de monitorizare și raportare a implementării SNDDR 2030, prin extinderea și valorificarea rezultatelor, experienței și funcționalității sistemului informatic agregator de date statistice elaborat în cadrul proiectului „Starea Națiunii –construirea unui instrument inovator pentru fundamentarea politicilor publice” (SIPOCA 11), gestionat de către Direcția pentru strategii guvernamentale, și realizarea corespondenței cu indicatorii pe care Institutul Național de Statistică și alte instituții publice relevante îi colectează, centralizează și agregă;
  • Crearea cadrului instituțional adecvat pentru implementarea și monitorizarea SNDD 2030 prin înființarea de nuclee de dezvoltare durabilă în cadrul autorităților publice centrale și locale, formarea profesională în domeniul dezvoltării durabile a personalului din cadrul acestora, și dezvoltarea capacității instituționale a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în vederea îndeplinirii funcțiilor de planificare strategică în domeniul dezvoltării durabile, de coordonare a activităților de implementare rezultate din setul de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030 a O.N.U. și de monitorizare a progresului implementării SNDD 2030 pe baza indicatorilor de dezvoltare durabilă, funcții stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul „România Durabilă” a debutat în 2019 și a avut o valoare totală de  24,999,991.85 lei, dintre care 22,038,679.91 lei, fonduri europene nerambursabile.