Workshop instruire pentru Codul Român al Sustenabilității

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului vă adresează invitația de a participa la un workshop care are ca scop instruirea privind cerințele Codului Român al Sustenabilității (CRS) pentru raportarea aspectelor privitoare la dezvoltarea durabilă.

Workshop-ul este destinat persoanelor interesate din cadrul entităților care depășesc un număr mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar, acestea fiind obligate, conform reglementărilor în vigoare, să includă în raportul administratorilor o declarație nefinanciară sau să publice un raport de sustenabilitate care conține informații privind aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită, precum și informațiile prevăzute de art. 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 (Regulamentul privind taxonomia).
Pentru a veni în sprijinul acestor entități, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a dezvoltat Codul Român al Sustenabilității – instrument practic, gratuit și ușor de folosit de către orice entitate care are obligația legală de a publica o declarație nefinanciară ori care dorește să raporteze voluntar cu privire la modul în care abordează dezvoltarea durabilă.

Wrokshopurile se vor desfășura:

  •  în format fizic, în data de 6 martie 2023, între orele 9:00 – 14:00, la Palatul Victoria, sala Transilvania, cu un număr maxim de 25 participanți;
  •  în format online, în data de 9 martie 2023 și 10 martie 2023, între orele 9:00 – 14:00, cu un număr maxim de 25 participanți pentru fiecare dintre sesiuni.

În vederea asigurării unui loc în cadrul unuia dintre cele 3 evenimente organizate, vă rugăm să confirmați prezența dvs., cu specificarea datei la care doriți să participați, prin completarea formularului disponibil la adresa https://forms.gle/MbMHsJ5gs9A5M1EH6 până la data de 28 februarie 2023.