Municipiul Brăila, gazda dezbaterii din regiunea Sud-Est privind implementarea Strategiei naționale și a planului de acțiune pentru dezvoltarea durabilă

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat pe 25.01.2023, la Brăila, cea de-a șaptea conferință regională privind stadiul implementării Strategiei naționale de dezvoltare durabilă 2030. În cadrul evenimentului au fost prezentate participanților din toate județele regiunii Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) instrumentele realizate de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă în vederea facilitării implementării acestei strategii care vizează dezvoltarea prin armonizarea celor 3 piloni ai sustenabilității: economie, societate și mediu. Numărul participanților la eveniment a depășit 100. Printre aceștia au fost conducători de instituții și reprezentanți care activează în mediul de afaceri, societatea civilă, universități și institute de cercetare, organizații de tineret.

„Regiunea de dezvoltare Sud-Est are o dinamică destul de interesantă prin diversitatea sectoarelor economice care au potențial pentru dezvoltarea durabilă. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a avut în ultimii ani o prezență activă în zonă mai ales în ceea ce privește promovarea Deltei Dunării ca obiectiv de turism durabil împreună cu Asociația lui Ivan Patzaichin și vom continua să contribuim la o traiectorie sustenabilă de dezvoltare a acestei regiuni. Am creat deja unele instrumente care vin în sprijinul autorităților locale, agregatorul de date statistice și meseria de expert în dezvoltare durabilă fiind doar câteva exemple, dar ne propunem prin PNRR să venim cu și mai mult sprijin în special pe zona de expertiză întrucât este foarte mare nevoie de oameni bine pregătiți astfel încât să poată fi accesate fondurile istorice la care România are acces în acești ani.”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

În deschiderea evenimentului au mai luat cuvântul Loredana Badiu, sub-prefect la Instituția Prefectului Județul Brăila, domnul Ionuț Ciprian Dobre, vicepreședinte Consiliul Județean Brăila. Mesajele transmise de reprezentanții autorităților locale au subliniat nevoia de colaborare în special pentru a duce la bun sfârșit proiectele de infrastructură care vor aduce prosperitate în zonă.

Experți guvernamentali și ai Institutului Național de Statistică au prezentat principalele instrumente care facilitează implementarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă. Printre acestea se numără Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei, Setul național de indicatori de dezvoltare durabilă, formarea profesională a experților în dezvoltare durabilă (demers unic la nivel european), care urmează să fie extinsă prin cursuri pentru 2000 de experți până în 2026, Codul Român al Sustenabilității (instrument de raportare al impactului companiilor  asupra comunității, www.codsustenabilitate.gov.ro) și agregatorul de indicatori naționali și europeni de dezvoltare durabilă (agregator.românia-durabilă.gov.ro). Participanții au avut ocazia să afle mai multe și despre segmentul de „finanțări verzi” de la reprezentantul unei bănci comerciale.

Dezbaterea regională de astăzi face parte dintr-un șir de opt astfel de evenimente desfășurate în cadrul proiectului „România durabilă – dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” cod SIPOCA 613 MySMIS 127545, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2014-2020.