Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, împreună cu Institutul Național de Statistică au organizat astăzi workshop-ul de consultare cu factorii implicați în procesul de monitorizare și raportare a implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 privind utilizarea setului național de indicatori de dezvoltare durabilă. Scopul evenimentului a fost acela de a consolida colaborarea dintre Institutul Național de Statistică, ministere și alte instituții furnizoare de date statistice astfel încât monitorizarea Strategiei de dezvoltare durabilă să funcționeze coerent și unitar.
„Am finalizat sistemul de monitorizare al indicatorilor de dezvoltare durabilă până în 2030. Este clar că nu putem formula politici publice coerente și aplicate fără să avem date. Nu putem monitoriza implementarea Strategiei fără aceste date esențiale. Reprezentanții instituțiilor care trebuie să raporteze indicatorii au primit astăzi informații folositoare privind mecanismul de raportare a celor 291 de indicatori. Nu ne oprim. Am demonstrat că putem face echipă la nivel guvernamental pentru a accelera implementarea Agendei 2030 și vom continua să atragem alături de noi întreaga societate în acest demers”, a declarat consilierul de stat László Borbély.
La rândul său, domnul Tudorel Andrei, președinte al Institutului Național de Statistică (INS), a subliniat complexitatea procesului de consultare între INS şi factorii implicați în furnizarea de date statistice, proces care a ținut seama pe de o parte de armonizarea indicatorilor naționali cu cei europeni și, pe de altă parte, de existența surselor de date administrative și a celor statistice. De asemenea, preşedintele INS a subliniat necesitatea actualizării permanente a listei de indicatori statistici astfel încât INS să poată furniza factorilor decidenți date statistice relevante, pertinente și de interes.
În finalul cuvântului adresat participanților la această întâlnire, domnul Tudorel Andrei a reiterat importanța acestui proiect în conturarea și modernizarea sistemului de indicatori statistici de dezvoltare durabilă.
Pe parcursul workshop-ului au fost prezentate informații referitoare la stadiul actual al proiectului și a fost prezentat Ghidul referitor la setul național de indicatori de dezvoltare durabilă pentru autoritățile publice implicate în procesul de monitorizare și raportare a SNDDR 2030, utilizat în măsurarea implementării Țintelor stabilite pentru România.
România are, din februarie, un set național de indicatori de dezvoltare durabilă. Marea majoritate sunt deja disponibili pe site-ul Institutului Național de Statistică, secțiunile G și H de la această adresă.
De asemenea, în cadrul proiectului „România Durabilă” este dezvoltat și un agregator de date statistice unde se regăsesc atât indicatorii naționali, cât și indicatorii Eurostat privind dezvoltarea durabilă alături de date subiective din barometre de opinie publică: http://agregator.romania-durabila.gov.ro/
La întâlnire au participat aproximativ 150 de persoane, reprezentanți ai Institutului Național de Statistică (INS), Guvernului României, Asociației Regionale pentru Dezvoltare Antreprenorială Oltenia (ARDA Oltenia), precum și reprezentanți ai instituțiilor implicate în furnizarea de date statistice din domeniul dezvoltării durabile și/sau care utilizează setul de indicatori de dezvoltare durabilă validat de către membrii Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă (CCDD) în luna februarie 2022.
Workshop-ul de consultare cu factorii implicați în procesul de monitorizare și raportare a implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 privind utilizarea setului național de indicatori de dezvoltare durabilă este o acțiune sprijinită prin proiectul „România durabilă”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.