Municipiul Iași, gazda dezbaterii din regiunea Nord-Est privind implementarea Strategiei naționale și planului de acțiune pentru dezvoltarea durabilă

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat astăzi la Iași a treia conferință regională privind stadiul implementării Strategiei naționale de dezvoltare durabilă 2030. La eveniment au luat parte în jur de 100 de particianți din toate județele din regiunea Nord-Est, printre care conducători din administrația publică locală și reprezentanți din mediul de afaceri, societatea civilă, universități și institute de cercetare, organizații de tineret.

„Iași este un oraș în care revenim de fiecare dată cu mare plăcere. Am avut multe evenimente aici și de fiecare dată oamenii au răspuns pozitiv. Regiunea Nord-Est are, din neferecire, destul de multe decalaje față de media națională, o cauză ar fi prioritizarea investițiilor în zona de Vest, însă, în ultimii ani regiunea devine din ce în ce mai dinamică. Iașiul a reușit să își diversifice economia locală și începe să fie din ce în ce mai proeminent în ceea ce privește sectorul IT, spre exemplu. Prin instrumentele pe care le-am creat și pe care le prezentăm ne propunem să avem o contribuție semnificativă astfel încât dezvoltarea să țină cont de respectarea principiilor sustenabilității. Acest lucru îl vom realiza prin formarea oamenilor din administrația publică pentru a fi experți în dezvoltare durabilă specializați pe problemele regiunii, prin posibilitatea de a monitoriza indicatorii de dezvoltare durabilă și, bineînțeles, prin modelul unui strâns parteneriat cu toate segmentele societății.”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

În intervenția pe care a avut-o, prefectul Județului Iași, domnul Pentru-Bogdan Cojocaru, a subliniat importanța procesului de alfabetizare digitală care să ajute cetățenii să se implice mai ușor în transformările prin care trece societatea. Președintele Consiliului Județean Iași, domnul Costel Alexe, a avut un discurs în care a vorbit despre provocările atingerii obiectivelor ambițioase de mediu ale Uniunii Europene care vizează neutralitatea climatică și a scos în evidență că problemele de mediu pot fi ținute sub control doar printr-o strânsă cooperare internațională. În cadrul conferinței a luat cuvântul și primarul Municipiului Iași, domnul Mihai Chirica, care a transmis mesaje legate de necesitatea unei „transformări verzi” în completarea „transformării digitale” și a dat exemple de proiecte destinate îmbunătățirii performanței ecologice a orașului Iași.

Despre setul de indicatori naționali pentru monitorizarea progresului Strategiei de dezvoltare durabilă au vorbit experți ai Institutului Național de Statistică, iar indicatorii subiectivi măsurați prin cele 50 de barometre de opinie publică au fost prezentați de sociologul Mirel Palada. Experții guvernamentali au prezentat principalele instrumente realizate de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă pentru implementarea Strategiei. Pe lângă Planul de acțiuni, s-a discutat despre formarea profesională a experților în dezvoltare durabilă (demers unic la nivel european), Codul Român al Sustenabilității (instrument de raportare al impactului companiilor  asupra comunității, www.codsustenabilitate.gov.ro) și agregatorul de indicatori naționali și europeni de dezvoltare durabilă (agregator.românia-durabilă.gov.ro). Participanții au avut ocazia să afle mai multe și despre segmentul de „finanțări verzi” de la reprezentantul unei bănci  comerciale.

Dezbaterea regională de astăzi face parte dintr-un șir de opt astfel de evenimente desfășurate în cadrul proiectului „România durabilă – dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” cod SIPOCA 613 mySMIS 127545, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2014-2020.