Percepția românilor referitor la mediul economic

👨👩Cetățenii României par să aibă în general o părere echilibrată despre mediul economic național – 81% consideră că românii au spirit întreprinzător, iar 42% caracterizează firmele din România ca fiind inovatoare în timp ce 57% spun că sunt eficiente, demonstrând capacitatea de a folosi rezultatele cercetărilor pentru a propune soluții pentru problemele prezentului.

Continue reading

Trei din patru cetățeni consideră semnificative schimbările climatice din România din ultimii 30 de ani. Cum este percepția privind fenomenele meteo extreme

Schimbările climatice par să reprezinte una dintre cele mai mari provocări cu care se va confrunta omenirea în deceniile următoare. Principalul obiectiv al politicilor europene, și nu numai, în acest segment vizează menținerea sub control a creșterii temperaturii medii anuale. Investițiile majore din fondurile publice, dar și private, par că se vor îndrepta spre aceste direcții ceea ce va avea un impact asupra societății în general. În această provocare, este extrem de importantă percepția cetățenilor a căror implicare în acest demers este deosebit de importantă.

Continue reading

Roboțelul DADAR

Faceți cunoștință cu noul promotor al Dezvoltării Durabile – Roboțelul DADAR. Să învățăm împreună să folosim inteligent resursele planetei pentru un viitor durabil!

Spot de promovare al conceptului de dezvoltare durabilă, în concordanță cu principiile Agendei 2030

Producția și difuzarea acestui material fac parte din Activitatea 4 a proiectului România Durabilă – Elaborarea planului de comunicare pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă 2030.

Campanie TV : Spot-ul a fost difuzat în perioada 4 – 22 octombrie 2021 pe un pachet TV format din 5 televiziuni cu acoperire națională.

Întâlnire a grupurilor comune de lucru pentru Planul de acțiune al SNDDR2030

Pe lângă proiectele de promovare a dezvoltării durabile, lucrăm intens și la nivel tehnic. Planul de acțiune al Strategiei naționale de dezvoltare durabilă 2030 este una dintre cele mai ambițioase și complexe activități ale Departamentului.

Luni, 24 noiembrie 2021, am găzduit ultima întâlnire a grupurilor comune de lucru unde a fost prezentată varianta draft a Planului de acțiune. Până acum am avut peste 10 versiuni, ceea ce arată că s-a lucrat intens și am încercat să includem cât mai multe perspective. Suntem pe ultima sută de metri cu finalizarea acestui plan pe care îl vom putea prezenta public în scurt timp.

Mulțumim celor aproximativ 100 de experți din ministere și alte instituții publice, institute de cercetare, universități, organizații non-guvernamentale, mediul de afaceri, care s-au alăturat consultărilor fizic sau online.

Rata de supraaglomerare, de trei ori mai mare decât în UE. Cât de mulțumiți sunt cetățenii români de locuințele lor

Cetățenii României trăiesc în cele mai aglomerate locuințe din Uniunea Europeană cu o rată a supraaglomerării de 45,8%, față de media europeană de 17% (Eurostat, 2019). Cu toate acestea, 90% dintre respondenți sunt mulțumiți de locuința personală, conform datelor dintr-un barometru de opinie publică realizat în cadrul proiectului „România Durabilă”, iar 84% spun că au spațiu suficient în locuință.

Continue reading