Anunț achiziție servicii consultantă – Codul Român al Sustenabilității

Obiectul principal al contractului constă în prestarea de servicii de consultanță pentru elaborarea Codului Român al Sustenabilității, după modelul german, care să cuprindă, în mod obligatoriu, referiri la crearea de mecanisme pentru raportarea nefinanciară

Obiectivul specific al proiectului la care contribuie serviciile desfășurate în cadrul contractului este „Crearea cadrului instituțional adecvat pentru implementarea și monitorizarea SNDD 2030 prin inființarea de nuclee de dezvoltare durabilă în cadrul autorităților publice centrale și locale, formarea profesională în domeniul dezvoltării durabile a personalului din cadrul acestora, și dezvoltarea capacității instituționale a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în vederea indeplinirii funcțiilor de planificare strategică în domeniul dezvoltării durabile, de coordonare a activităților de implementare rezultate din setul de 17 Obiective de Dezvoltare Durabila ale Agendei 2030 a O.N.U. pentru dezvoltare durabilă și de monitorizare a progresului implementării SNDD 2030 pe baza indicatorilor de dezvoltare durabilă, funcții stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017 privind inființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă, cu modificările și completările ulterioare.”

Durata activităților planificate de la semnarea contractului și până la plata facturii, inclusiv, este de maximum 18 luni, dar nu mai târziu de data finalizării contractului de finanțare a proiectului SIPOCA 613 ”România Durabilă” (31.07.2022), care include și timpul necesar validarii și aprobării de către Beneficiar.

Număr zile pana la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 15 Autoritatea contractanta va raspunde solicitărilor de clarificări în a 11 a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor.

INFORMAŢII DESPRE PROCEDURĂ

Autoritatea contractantă: Secretariatul General al Guvernului

Anunt de participare SEAP: [CN1030123] , DATA PUBLICARE: 13.04.2021 

MODALITATEA DE ATRIBUIRE: ONLINE

Obiectul achiziției: servicii de consultanta pentru elaborare cod sustenabilitate in cadrul proiectului „Romania Durabila – Dezvoltarea cadrului strategic si institutional pentru implementarea Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Durabila a Romaniei 2030”, cod SIPOCA 613

Valoarea totala estimata:779294.12 Moneda: RON

Criterii de atribuire: Cel mai bun raport calitate – pret

Durata in luni:16

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare:

Data si ora locala:24.05.2021 15:00

 Perioada minima pe parcursul careia ofertantul trebuie sa isi mentina oferta:

Oferta trebuie sa fie valabila pana la: 24.11.2021