Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă, lansat într-o conferință internațională. László Borbély: Viitorul sustenabil depinde de mobilizarea societății

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat astăzi Conferința internațională în cadrul căreia a fost lansat Planul național de acțiune ce vine în completare Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030. Documentul a fost realizat prin accesarea de fonduri europene fiind dezvoltat în cadrul proiectului „România Durabilă”, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

„Munca pe care o depunem la Departament se concretizează în ritm alert. Astăzi marcăm un nou moment cheie în drumul pe care l-am început pentru a implementa în România cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030. Planul lansat este un instrument absolut necesar pentru implementarea țintelor Strategiei naționale de dezvoltare durabilă. Acesta vine în sprijinul cadrului instituțional pe care am reușit să îl consolidăm și ne oferă posibilitatea să acționăm organizat pentru a reuși să ne apropiem de dezideratul pe care ni-l dorim cu toții: o societate sustenabilă pentru generațiile actuale și viitoare. Viitorul sustenabil depinde însă în mare măsură de mobilizarea societății. De aceea, pe lângă această activitate instituțională, vom continua să fim implicați în parteneriate cu societatea civilă astfel încât să reușim formarea masei critice de cetățeni care contribuie activ la transformarea durabilă a societății”, a declarat László Borbély

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj în cadrul Conferinței prin intermediul șefului Cancelariei prim-ministrului:

„Cred că am reușit și până acum să demonstrăm că acest guvern este unul al acțiunii orientat către găsirea de soluții și punerea acestora în practică. Planul Național de Acțiune urmărește facilitarea cooperării interinstituționale și asigurarea participării incluzive a tuturor părților interesate, pentru o guvernare anticipatorie, transparentă, agilă și inovativă. România are multe provocări de trecut pentru a spori bunăstarea cetățenilor. Contextul internațional nu este deloc cel pe care ni l-am fi dorit. Trebuie să dăm dovadă în aceste momente dificile de solidaritate și determinare. Cum am demonstrat de-a lungul istoriei putem face lucruri mărețe atunci când suntem uniți. Vă invit să lucrăm împreună pentru a avea o societate durabilă, adică o creștere economică solidă în beneficiul tuturor fără să periclităm șansele generației viitoare de a beneficia de un mediu sănătos.”, a transmis Mircea Abrudean, șefului Cancelariei prim-ministrului.s

Prin cele 4 direcții prioritare de acțiune  și cele 12 obiective specifice, Planul național de acțiune are o abordare integrată și multidimensională a dezvoltării durabile, constituind un cadru de facilitare pentru decidenții de politici publice la toate nivelurile. Prin cele 22 de acțiuni subsumate obiectivelor specifice, Planul Național urmărește integrarea principiilor de dezvoltare durabilă și corelarea obiectivelor documentelor strategice sectoriale cu Țintele SNDDR 2030, pentru a depăși nivelul mediu al țărilor membre ale Uniunii Europene al indicatorilor pentru dezvoltare durabilă.

Cele 4 Direcții Prioritare de Acțiune ale Planului sunt:

1. Consolidarea și extinderea cadrului de guvernanță pentru dezvoltarea durabilă;

2. Susținerea implementării SNDDR 2030 prin programe de educație și formare

pentru dezvoltare durabilă;

3. Promovarea principiilor și valorilor conceptului de dezvoltare durabilă;

4. Monitorizarea, evaluarea implementării și revizuirea SNDDR 2030.

În cadrul conferinței au mai avut intervenții:

  • Alexandra Maria BOCȘE, Consilier de Stat, Departamentul Climă și Sustenabilitate al Administrației Prezidențiale
  • Adrian CURAJ, Președinte, Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă
  • Mihai – Ion MACAVEIU, Secretar de stat, Ministerul Economiei
  • Dan – Ștefan CHIRU, Secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
  • Pavel – Casian NIȚULESCU, Secretar de stat, Ministerul Energiei
  • Daniela PESCARU, Secretar de stat, Ministerul Finanțelor

Specialiști internaționali:

  • Carina LINDBERG, Consilier Politici, Unitatea de coerență a politicilor pentru dezvoltare durabilă a OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică)
  • Dr. Louis MEULEMAN, Vicepreședinte al Comitetului ONU de experți în administrație publică (CEPA); membru al Comitetului Științific al Agenției Europene de Mediu
  • Markus HAMETNER, Cercetător și Project Manager, Institutul de Cercetare pentru Managementul Sustenabilității, Universitatea de Economie și Afaceri din Viena.

Planul este disponibil la acest link.

www.poca.ro