Cluj-Napoca, gazda primei dezbateri regionale de amploare pe implementarea Strategiei naționale și planului de acțiune privind dezvoltarea durabilă

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat astăzi la Cluj-Napoca o conferință privind stadiul implementării Strategiei naționale de dezvoltare durabilă 2030. La eveniment au luat parte aproximativ 90 de reprezentanți din toate județele din regiunea Nord-Vest care activează în: administrația publică locală, mediul de afaceri, societatea civilă, universități și institute de cercetare, organizații de tineret.

„Toată concepția cu care am pornit la drum în urmă cu cinci ani ne-a adus astăzi într-un punct avansat privind implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Suntem recunoscuți de organizații internaționale ca lideri regionali pe acest domeniu pentru structura inter-instituțională pe care am creat-o și pentru promovarea principiilor sustenabilității. Avem în același timp și responsabilități foarte mari, iar în perioada următoare este crucială implicarea chiar și mai activă a nivelului regional și local. De aceea, cele trei compenente pe care le vom dezvolta prin PNRR vor fi instrumente de asistență pentru decidenții locali. Mă refer aici la formarea a 2000 de experți în dezvoltare durabilă, crearea de centre de excelență pentru know-how și inovare pe dezvoltare durabilă, cât și realizarea unui one-stop-shop cu toate datele și statisicile relevante. Mă bucur că invitația noastră la discuții a fost bine primită. Regiunea Nord-Vest și județul Cluj au cu siguranță un rol cheie în dezvoltarea durabilă a României. ”, a declarat László Borbély

La eveniment a participat și primarul Emil Boc care a surprins prin intervenția sa eforturile necesare pentru a diminua fenomenul „brain-drain” în condițiile în care resursa umană bine calificată este un element esențial în dezvoltarea durabilă a societății. Domnul primar a subliniat de asemenea nevoia de gândire strategică și a vorbit despre importanța unui proiect de țară bazat pe principiile dezvoltării durabile. În primul panel au mai transmis mesaje în sprijinul sustenabilității domnul István Szilárd Tasnádi, subprefect la Instituția Prefectului Cluj, cât și doamna Raluca Hațeganu care a reprezentat Consiliul Județean Cluj.

Experții guvernamentali au prezentat principalele instrumente dezvoltate de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă pentru implementarea Strategiei. Pe lângă Planul de acțiuni, s-a discutat despre formarea profesională a experților în dezvoltare durabilă (demers unic la nivel european), Codul Român al Sustenabilității (instrument de raportare al impactului companiilor  asupra comunității) și agregatorul de indicatori naționali și europeni de dezvoltare durabilă (agregator.românia-durabilă.gov.ro). În plus, au avut contribuții experți ai Institutului Național de Statistică, sociologi și reprezentanți din domeniul bancar.

Dezbaterea regională de astăzi face parte dintr-un șir de opt astfel de evenimente desfășurate în cadrul proiectului „România durabilă – dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” cod SIPOCA 613 mySMIS 127545, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2014-2020.