La sfârșitul anului 2022, Uniunea Europeană a publicat Directiva CSRD (Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi). Conform acestei Directive, începând cu anul financiar 2024, companiile cu peste 500 de salariați în cursul exercițiului financiar vor avea obligativitatea de a raporta aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită, precum și informațiile prevăzute de art. 8 din Regulamentul (UE) 2020/852 (Regulamentul privind taxonomia). Începând cu anul financiar 2025, companiile cu peste 250 de salariați vor avea aceeași obligativitate.
Pentru a veni în sprijinul acestor companii, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului a dezvoltat Codul Român al Sustenabilității – instrument practic, gratuit și ușor de folosit de către orice entitate care are obligația legală de a publica un raport de sustenabilitate ori care dorește să raporteze voluntar cu privire la modul în care abordează dezvoltarea durabilă.
Cu această ocazie am organizat o serie de evenimentele regionale, care au avut ca scop prezentarea Codului Român al Sustenabilității pentru raportarea aspectelor privitoare la dezvoltarea durabilă. Reprezentanții mediului de afaceri din fiecare regiune în care am organizat întâlniri s-au arătat interesați de folosirea platformei online de raportare pe care am dezvoltat-o și a altor instrumente puse la dispoziție de Departament, cum ar fi agregatorul de date statistice. Interesant este că nivelul de conștientizare privind nevoia rapoartelor de sustenabilitate este ridicat și nu doar din perspectiva obligatiilor şi rigorilor aduse de noua directivă Europeană.În cadrul fiecărei întâlniri a fost prezentat un exemplu local de bună practică: